12/19/2011

Biblioteca "Antim Ivireanul" - izvor de bucurie şi cultură


Nu toate bibliotecile judeţene îşi trăiesc viaţa precum Biblioteca „Antim Ivireanul” de la Râmnicu Vâlcea. Un catalizator puternic în persoana d-nei director Sanda Constantinescu alimentează acest izvor. De ani de zile, vâlcenii se bucură de acest locaş plin de lumină, de căldură şi cultură. Au fost invitaţi scriitori, poeţi, oameni de cultură, ştiinţă, muzicieni, doctori, profesori. Aceştia ne-au dăruit clipe şi ore de neuitat. Prin prezenţa lor, noi am avut bucuria de a cunoaşte mari personalităţi din foarte multe domeniile. Am trăit momente unice, aflând că avem musafiri celebri din ţară, de peste hotare şi de peste ocean, celebrităţi. Printre colaboratorii d-nei director Constantinescu se află şi distinsul scriitor Ioan Barbu! Un mare şi puternic catalizator a reuşit de multe ori să ne facă bucurii. Dl. Ioan Barbu a adunat în jurul său cei mai distinşi scriitori din ţară şi străinătate. Găzduiţi de Biblioteca „Antim Ivireanul”, ne-au hrănit şi ne-au ajutat să vedem lumea aşa cum este. Distinsul prof. Doru Moţoc, d-na prof. Zenovia sunt tot aşa de preţuiţi şi stimaţi de noi. Ei sunt fideli şi întreţin flacăra în această bibliotecă. Am gustat pagini de muzică prezentată de solişti ai Operei Române din Bucureşti. Grupuri şi cântăreţi de la Filarmonica „Gh. Dumitrescu”, solişti, rapsozi populari, oratori s-au făcut cunoscuţi tot prin Biblioteca „Antim Ivireanul”. Săptămânal ni se oferă pentru inimă şi suflet câte un moment înălţător. Aducem mulţumiri pe această cale d-nei director Sanda Constantinescu, precum şi celorlalte persoane care se implică în realizarea acestor lucruri. CAR Pensionari Vâlcea a stabilit o colaborare cu Biblioteca „Antim Ivireanul”. Cu sprijinul preşedintelui Grigore Răban, săptămânal primim ajutoare materiale preţioase prin intermediul personalului de înaltă calificare de la Biblioteca „Antim Ivireanul”. Clubul AMA mulţumeşte pe această cale conducerii Bibliotecii „Antim Ivireanul” şi doamnei director Sanda Constantinescu pentru prietenie, colaborare şi ajutorul oferit pensionarilor şi clubului de femei „AMA”.

Publicat în "Viaţa Vâlcii"/26-27 noiembrie 2011

No comments:

Post a Comment