3/04/2013

Alba, noi nu te-am uitat!



1
Obosită de la muncă,
Mă-ndreptam încet spre casă
Era frig şi întuneric
Şi din nori, o ploaie deasă.

2
Mai la vale, către centru,
Am simţit în urma mea
Respiraţia unui suflet
De căţel ce ţopăia.

3
Am privit cu interes
Căţeluşu-acel pletos
Care căuta în noapte
Un suflet cald şi-un adăpost.

4
Am pornit cu paşi grăbiţi
Către locuinţa mea,
Unde cele două fiice
Vica şi Nataşa aşteptau sosirea mea.

5
Pentr-o clipă, eu uitasem
Că mă însoţea cu drag
Căţeluşa cea pletoasă
Că de loc n-o alungasem.

6
Tot aşa mergând prin noapte
Am întrebat-o-ncetişor
Unde-i sunt părinţii, fraţii;
Fără nici un ajutor!

7
Căţeluşa a înţeles
Şi pe dată mi-a răspuns
Cu-o privire disperată,
Eu pe tine te-am ales!

8
Am ajuns în faţa casei
Căţeluşa jucăuşă,
Prin trei salturi acrobate
M-aştepta în pragul uşii

9
Am intrat uşor în casă,
Unde Vica şi Nataşa
M-aşteptau cu nerăbdare
Deodată hop „Stupoare”!.

10
Ce faci, mămicuţo dragă,
Ce bagi câinele în casă,
Nu vezi cât e de murdară
Şi cât este de flocoasă?

11
N-am putut scăpa de ea,
S-a ţinut de mine scai…
Daţi-i voi ceva măncare
Şi apoi s-o alungaţi!

12
De mâncare noi i-am dat,
Însă căţeluşa-aceasta
Înainte de-a mânca
Pe picioare ea ne-a lins şi ne-a pupat.

13
Măi flocoaso, zice Vica,
Tu vrei joacă sau mâncare?
Căţeluşa a-nţeles şi privea pe fiecare
Cerşind milă şi-ndurare.

14
Mamă e păcat s-o alungăm
Într-o noapte-aşa ploioasă,
Lasă-ne să o spălăm
Pieptănată şi curată să-o botezăm.

15
Suflete curate la Nataşa şi la Vica
S-au jucat s-au hârjonit şi pe dată au decis
Alba dragă să o cheme după blana ce o poartă
Mătăsoasă şi curată.

16
A venit şi tati-acasă
Iar-n prag a fost primit
Dând din coadă Alba noastră
Ca un semn „Bine venit”.

17
Tot lipindu-se de tati,
Ea îi povestea mereu
Că-n această bună casă
A adus-o Dumnezeu!

18
Mă jigodie pletoasă, zice tati:
Nu te linguşi aşa!
Înţeleg eu ce doreşti;
Să rămâi în casa mea!

19
Fetele s-au bucurat
Că tăticu-a acceptat
Să rămână musafir în casa noastră
Alba sprintenă, voioasă şi cu blana ei pufoasă!

20
Nu ştim ce s-a întâmplat
Dar de când avem pe Alba
Nimeni nu e supărat.

21
Alba intuieşte şi la toţi ne-a demonstrat
Că n-avem pe acest pământ
Suflet devotat şi mai curat
Credincios pân-la mormânt.

22
Când sosim cu toţii-acasă
Obosiţi, cu griji destule,
Alba ştie să ne-ajute
Să scăpăm de cele multe!

23
Înţeleaptă şi cuminte,
Ea ne-a cucerit pe toţi
Ca un membru de familie
Ea ne ocrotea pe toţi.

24
Ura! a venit iar vara;
Şi vacanţa a venit,
În această vară caldă,
Tati, unde vom călători?

25
La bunicii de la ţară
Cu pădure ca la munte
Linişte, cu flori şi păsări
Să vă odihniţi copii tatii!

26
Noi îţi mulţumim, tăticul nostru
Pentru grija ce ne-o porţi
Dar cu Alba ce ne facem?
Va muri de foame, tati!

27
Pentru bucuria voastră
Alba va călători cu noi
Companie credincioasă, v-a simţi că o iubim
Nicidecum s-o părăsim!

28
În vacanţă a fost frumos
Şi fetiţele şi Alba căutau din plin să guste,
Din pădure şi-n grădini,
Chiar şi-n râpa cu lăcuste.

29
Scurt-a fost vacanţa aceasta
A sosit şi ziua-n care
Să ne-ntoarcem toţi acasă
La bunici lăsând pe Alba
Ce-n curând urma să nască.

30
Cu speranţă, că-n vacanţa următoare
O să fim din nou cu Alba
Liniştiţi şi cuminţi,
Ne purtam frumos în casă ascultându-i pe părinţi.

31
Alba a rămas la ţară
Înţeleaptă şi frumoasă
Ea păzea gospodăria
Devotată, credincioasă.

32
A-nţeles că nu se poate
Ca să stăm cu toţi la ţară
Dar concediul când venea
Ea pe toţi ne aştepta.

33
În grădina de la ţară
Într-o magazie mică,
Alba-adevenit mămică
Într-o noapte liniştită.

34
Veseli, burduhoşi şi voioşi
Se rostogoleau prin iarbă
Iar Alba grijulie
Îi privea cu ochi de mamă.

35
Chiar nici puii mici de Panda
N-arătau aşa frumoşi
Numai alba şi mândria
Cu aşa pui în viaţa sa.

36
Simţ matern şi comportare,
Altruism de mamă bună,
Alba ne-uimea pe toţi
Cum în lume să te porţi.

37
Delicată şi gingaşă,
Cunoştea măsura-n toate.
Respecta stăpânii casei
Dar avea un loc aparte.

38
Oameni buni, să nu uitaţi
O zicală bătrânească:
De la păsări şi animale
Să-nvăţaţi cum vă purtaţi.

39
Într-o zi un pui de-al Albei
A ieşit la drumu mare
O maşină l-a lovit
Şi pe loc a fost strivit.

40
Am chemat-o pe Frăsina
I-a săpat o groapă mică
Cu-n ceraf înfăşurat
Noi pe crengi l-am aşezat.

41
La mormântul lui Păndiţă,
Că aşa l-am botezat,
Alba zilnic se ducea
Şi din suflet îl jelea.

42
Alba a-nceput să zacă,
De mâncat nu mai mânca,
Primul pui ea îl dăduse
Unor oameni mari cu suflet.

43
Singură şi-ndurerată,
N-a pus gura pe mâncare.
Se usca văzând cu ochii
De a ei îndurerare.

44
Unde-i Alba, n-aţi văzut?
Oare unde s-a ascuns?
Alba noastră nu mai este
Ea de ieri a dispărut.

45
Ne-aştepta pe toţi în prag
Ca un membru important
Dispariţia ei ne doare
Şi o pomenim cu drag.

46
Noi te-am socotit a noastră
Şi mereu te pomenim
Ne-ai lăsat exemple multe
Să fim buni să ne iubim.

No comments:

Post a Comment