Nu-i poveste,
e-ntâmplare adevărată. O ştiu de la coana Zoe, soţia lui dl. plotoner majur, comandantul de pluton.
În această unitate, tinerii îşi făceau stagiul militar, care pe atunci avea
durata de doi ani. Se ştia de toată lumea că un tânăr, dacă n-a făcut armata,
nu e bun de-nsurătoare. Aşa se face că-n această şcoală lungă de-ncercări, de
munci diverse, militarii se căleau. În această şcoală a vieţii tinerii din
toată ţara se adunau ca să înveţe multe lucruri neştiute (ce înseamnă a iubi,
ce înseamnă a preţui neamul, ţara şi părinţii,
cultul muncii şi credinţa-n Dumnezeu). Din judeţe şi provincii diferite
se-ntâlneau aici tineri, foarte mulţi minoritari – găgăuzi, evrei, bulgari,
turci şi foarte mulţi ţigani.
Niciodată supăraţi,
veseli, sprinteni şi haioşi, ei se făceau iubiţi de toţi camarazii din unitate.
În militărie toţi erau trataţi la fel. Între aceste câteva etnii se legau
prietenii, schimburi de obiceiuri, de prin satele lor, de la nunţi şi de la naşteri,
cimilituri şi strigături despre naşi şi miri. Coana Zoe ştia multe, de la dl. plotoner majur. În condiţii de cazarmă,
toţi mâncau aceeaşi hrană, se culcau la ore
fixe. Dimineaţa, la sculare, după ceai şi o gustare, toţi se-ncolonau
frumos şi cu cântec înainte, ţării să fim
de folos! În această viaţă de militar, trăită în comun cu ceilalţi camarazi
se închegau de multe ori prietenii foarte durabile! Aşa o prietenie s-a-nchegat
între Vasilică de la Balş şi Gavrilă de la Ciorogârla (un oltean şi un ţigan).
Nu ştiau ce-i şovinismul, nici etniile ce sunt.
Se înţelegeau ca
fraţii şi împreună ei mâncau. În prietenia lor suportau mult mai uşor toate
greutăţile cazărmii. Sincer îşi mărturiseau viaţa şi copilăria lor. De gagici
şi de iubiri, de ciordeli şi de mărdeli! În prietenia lor au ajuns să se
alinte: Vasilică îi spunea Ciorică de la Ciorogârla, iar Gavrilă îl numea
Românică de la Balş. Nimeni şi nimic nu-i deranja, nici glumele cu olteni sau
cele cu ţigani. Copios se amuzau când ei singuri povesteau întâmplări din viaţa
lor. Amândoi simţeau nevoia unui suflet sincer şi curat, care îi făcea chiar
mai puternici. Amândoi se bucurau de vestea bună a celuilalt. Seara până
stingerea suna Ciorică nu uita o glumă, două să strecoare ca să doarmă mai
uşor. “Românică, ştii ceva? Am o veste bună, în curând vine Crăciunul!” “Asta
ştiu şi eu, măi Ciorică!” “Frate dragă, cum să facem să rugăm pe dom’ majur ca
să ne aprobe câte o permisie de trei zile, de aceste sărbători?” “Mâine nu
plecăm la câmp, că plouă, toată ziua îl găsim la birou la dumnealui…”
Înarmaţi cu motivaţii
şi cu rugăminţi fierbinţi, Romănică şi Ciorică s-au prezentat la dom majur,
arătându-şi fiecare dorul şi durerea lor! Au promis că vor aduce la sosire
zaibăr şi cârnaţi de porc. La sosirea lor acasă, fiecare-n felul lui,
petreceau, se desfătau şi de cazarmă cu tristeţe mare îşi aminteau. Nu-i
poveste ce vă spun că Ciorică a devenit tată chiar în ziua de Crăciun! Draga şi
iubita lui Piranda i-a făcut un băieţel. Toate neamurile din Ciorogârla
straşnic s-au mai bucurat, au băut şi au mâncat, au cântat şi au dansat. “Măi
Ciorică, ce te-ai întristat aşa?” îl întreabă Bulibaşa. “E de rău, tataie
dragă, puşcăria mă aşteaptă…” “Pe cine ai omorât, nepoate, de vorbeşti de
puşcărie?” “Carcera e un fel de puşcărie la noi, la militărie!” “Bine, bine, am
înţeles, dar ce-ai făcut aşa de grav?” “Ba chiar este foarte grav! Am avut trei
zile de permisie aprobate, nu ştiu, zău, cum s-a făcut, c-am întârziat încă
două, Bulibaşă... Voi pleca în noaptea asta, ca să fiu de dimineaţă la raport
la dom’ majur…” “Te descurci tu, măi Ciorică, ştim noi bine cine eşti!”
Vasilică, zis Românică,
a păţit şi el la fel, tot două zile a întârziat. Tremurând şi speriaţi,
aşteptau pe dom majur. “Intră, mă, tu cel din Balş!” Cu o damigeană mare ce-o
avea lângă picioare a săltat-o drept în braţe şi spăşit cu capu-n jos, a
depus-o ca trofeu chiar în faţa lui dom’ plotoner, care nu a fost deloc mişcat
de gest. “Bine, bou şi animal ce eşti, cum să-mi faci aşa ceva? Câte zile de
permisiune ţi-am aprobat?” “Trei zile, sărut mâna, să trăiţi!” “Şi câte, boule,
ai întârziat?” “Două, sărut mâna, să trăiţi!” “Tu cunoşti regulamentul militar,
măi boule ce eşti?” “E aşa cum spuneţi dumneavoastră, sărut mâna, să trăiţi!”
“Dacă mai întârziai o zi, dezertor te declaram, tribunalul militar te judeca şi
înfundai puşcăria pe toată viaţa, ai înţeles?” “Înţeles, sărut mâna, să trăiţi,
e ca dumneavoastră, dom’ majur!” “Măi, ia damigeana asta şi pune-o acolo după uşă…” “După uşă, să
trăiţi!” “Încă odată te întreb, îţi dai seama ce faptă gravă, ai făcut?” “Gravă,
gravă, dom’ majur!”
“Pentru două zile
întârziate, două de carceră severă tu vei face, fără hrană şi odihnă. Şi acum
fuga-n trap la carceră, animale!” “Vai ce bun e dom’ majur, a strigat cât a
strigat, dar m-a scăpat de puşcărie… Două zile de carceră vor trece uşor!” aşa
gândea Vasilică, cu sufletul lui de oltean cinstit şi curat, fără loc de
supărare, ură sau răzbunare.
Deodată şi Gavrilă
apăru. “Intră, intră, măi Cioroi, că de când te aşteptam. Eu trei zile de
permisie ţi-am dat, ce-ai făcut croncănitoareo, că două zile ai întârziat? Măi,
tu ştii ce-i armata, mă? Disciplină, fără mamă, fără tată! Cum să apărăm noi ţara de război şi de duşmani, cu aşa soldaţi ca tine?
Spune mă, ce taci din gură, de ce mi-ai făcut aşa? Animalule, vorbeşte, nu mă
enerva!” “Pă…pă…păi…ca…să…să…să…ve…ve…ve…de…de…de…ţi…ţi…ţi…ţi…”
“Spune lămurit, măi
animale, nu te bâlbâi aşa!” “E…e…eu…dooo ma…ma…maj…” “Baragladină, tu-ţi baţi
joc de mine, măi, sau poate te prefaci?” “Nu…nu…văăăă… ro…ro…ro…rog…” “Simt
că-mi crapă capul, Doamne! Lighioană afurisită, tu să-mi spui imediat de ce
două zile ai întârziat! Te omor, mă, în bătaie şi te bag zece zile la-nchisoare.
Hai vorbeşte şi nu te holba la mine aşa!” “Să…ă…ve…ve…ve…de…deţi…” “Gata, simt
că-nnebunesc, ieşi afară chiar acuma, în ochii mei să nu te văd! Nu te mai uita
aşa la mine, ieşi afară când îţi spun!”
A ieşit Gavrilă afară
şi s-a dus încetişor la camarazii din pluton. “Măi Gavrilă, ne-ai lipsit
şi-ntrebam pe fiecare unde e Ciorică al nostru oare!” “Măi băieţi, să ştiţi şi
voi de la mine o vorbă dreaptă: că armata-i foarte grea, că armata nu-i
frumoasă!”
După două zile iese şi
Românică de la carceră şi pe cine credeţi că vede în faţa ochilor? Ciorică
mătura nişte scări la dormitoare şi fluiera de dor şi jale. “Stai puţin,
Ciorică frate, să ne lămurim noi amândoi: am primit câte trei zile permisie de
Crăciun, este adevărat?” “Adevărat, Românică dragă, foarte adevărat!” “La
întoarcere, fiecare câte două zile am întârziat; e adevărat?” “Adevărat, dragă
Romănică, adevărat!” “Pentru două zile întârziere, la carceră două zile pe mine
m-au băgat, iar pe tine, măi Ciorică, te văd vesel, fluierând!”
“Spune-mi dragă, ce-ai
făcut, şi cât ai dat, că majuru’ te-a iertat?”
”Ce să
dau măi Românică, doar am folosit şi eu o vorbă veche din bătrâni…” “Spune-mi-o
s-o ştiu şi eu!” ”În viaţă ca să reuşeşti, trebuie să ştii bine să vorbeşti”
No comments:
Post a Comment