Ştrul îşi vinde casa

De când Ştrul a dat zvon în sat că-şi vinde casa, pe mine m-a încolţit un gând şi un plan. Mă frământ, mă tot sucesc, cum să fac s-o potrivesc? Gheorghe al meu e foarte bun, dar la vorbă să nu-l pun. După multă chibzuială, într-o seară liniştită, l-am rugat pe Gheorghe al meu cu răbdare să mă asculte.

“Gheorghe dragul meu bărbat, du-te mâine tu la Ştrul şi-l întreabă cât cere pe casă tare m-aş mai bucura s-o putem cumpăra… Copii noştri au crescut şi mâine, poimâne vor pleca pe la casele lor. Noi avem pe toţi cinci de înzestrat măcar pentru unul o căsuţă să-i fi înjghebat…” “Măi femeie, ce să-ţi spun, tu nu-l cunoşti pe jupân Ştrul?” “Ba-l cunosc, măi Gheorghe, bine, te va primi cu vorbe bune pentru interesul lui având casa de vânzare!” “Păi m-oi duce, Melanio ca să scap de gura ta, dar cu Ştrul e greu amarnic, nu ştiu cum m-oi descurca…”

A doua zi de dimineaţă, fiind şi mare sărbătoare, Melania l-a gătit pe Gheorghe cu costumul cel curat, cu bocancii văcsuiţi şi cu pălăria nouă şi omul a luat-o încet, spre râpă, şi apoi mai spre colină, la căsuţa lui jupân Ştrul. “O, ce surpriză, bade Gheorghe, cam de mult nu ne-am văzut!” “Am venit, jupâne dragă, c-o singură întrebare: de vânzare-ţi este casa?” “De vânzare, bade Gheorghe, de vânzare şi ce casă! Hai să vezi că aşa o casă mare la voi în sat n-ai să găseşti! Uite bade, în jurul casei ce mai gard şi ce mai poartă, ca la curţi împărăteşti!”

“Bade, prost aşa cum eşti mata, ce-ai văzut în curtea mea, slavă Domnului, eu te ştiu un om deştept. Casa-i mare cu terasă, şi ce casă, ce terasă!” “Măi jupâne,” zice Gheorghe, “noi la ţară creştem vite… seara când vin de la cireadă unde o să le adăpăm?” “Vai, ce prost eşti, bade Gheorghe, eu te ştiam mult mai deştept. Uite, omule, mai bine, aici casa, aici apa!” “Bine, bine,” zice Gheorghe, “dar când vine seara câteodată turma de pe câmp de la păscut unde se adapă toate?” “Tot din râpă asta, bade, că-i din mare revărsată! Bade Gheorghe, nu fii prost; eşti deştept şi-ai să-nţelegi că un chilipir aşa de mare n-o să-ţi cadă la matale, bade Gheorghe, cât trăieşti!”

“Măi,” se gândeşte badea Gheorghe, “ba sunt prost, ba sunt deştept, iar nevastă-mea îmi spunea că sunt mutul de pe lume”. Cu această gând Gheorghe a rămas în poartă şi-o întrebare îl rodea: “Şi cât zici că ceri pe casă, spune-mi ca să ştiu un preţ…” “De, măi bade, ce să-ţi spun, prost aşa cum eşti matale şi deştept ca să-nţelegi, te consider ca un frate şi mai mult ţi-o dăruiesc!” “Hai jupâne, nu mă fierbe, spune-mi cât îmi ceri pe casă!”

“Bade, tu ai văzut ce casă-i asta… Cu terasă, cu gard mare şi cu apă! “Iar începi cu lăudatul? Spune-mi suma, ca să ştiu…” “Ce să ştii, ce casă-i asta, cu terasă şi cu apă!” “Lasă lauda jupâne, eu mai am doar o-ntrebare!” “Spune, spune, bade Gheorghe!” “Măi jupâne, dar dacă vine-o ploaie mare şi ne-neacă-n plin casa?” “Ehei, măi bade Gheorghe! Unde-i apa, unde-i casa! Bade Gheorghe, bade Gheorghe, la ovrei se spune-aşa: ai grijă să te păzeşti, pe român nu-l păcăleşti!”