3/30/2014

O poveste de dragoste adevărată

S-au cunoscut întâmplător, la un cabinet de analize medicale. Din vorbă-n vorbă s-au înţeles să-şi telefoneze. Aşa a început povestea lor de dragoste. Mihai şi Micuţa s-au plimbat de câteva ori pe aleile pline de parfum ale pădurii. Vorbele lui Mihai, rupte din vrajă, din mângâieri, au reuşit s-o îmbete pe Micuţa, gata să-l urmeze până la capătul lumii. Dar iată că apare şi o primă surpriză!

          În dulcea lor plimbare, Mihai lasă capul pe umerii Micuţei şi-i spune cu voce spăşită, că, el este căsătorit, are familie, soţie, copil şi părinţi; dar lasă să se înţeleagă că nu prea este fericit în familie şi Micuţa a apărut în viaţa lui exact la timp; că, de aşa ceva avea mare nevoie. Micuţa care deja se îndrăgostise de la primele 3-4 plimbări a dat crezare celor spuse de Mihai hotărâtă să-l urmeze până la capăt.

          Un vocabular elevat, o voce caldă din partea lui Mihai, reuşea de la o zi la alta s-o schimbe pe Micuţa încât să-i pună toată lumea la picioarele lui. Această relaţie a rezistat 2-3 luni până când a aflat familia legitimă a lui Mihai l-a descoperit cu infidelitatea. Comod şi confortabil Mihai mergea paralel între cele două fiinţe care nu-şi dădeau seama cât, cum şi până când vor fi minţite. Micuţa orbită de iubire, continuă să se întâlnească cu Mihai în ciuda presiunilor din partea soţiei şi a familiei lui. Lipsa de curaj şi de hotărâre din partea lui Mihai a reuşit să încâlcească cele două tabere care luptau fiecare cu armele lor ca să-l cucerească pe Mihai.

          În sinea lui trăia orgoliul că este irezistibil! Timpul lucrează şi se scurge pentru noi toţi; numai că unii beneficiem de orice clipă şi orice zi în favoarea noastră iar alţii îl lăsăm să se irosească inutil. Viaţa şi literatura ne arată că iubirea (dragostea) de multe ori sunt duse la extrem, ne orbesc şi din cauza marilor gelozii s-au întâmplat şi se mai întâmplă şi în zilele noastre fapte neortodoxe ca bătăi, sechestrări şi alte lucruri, în multe cazuri. În povestea noastră, ne se arată că Micuţa a mers până la extrem cu dragostea faţă de Mihai dăruindu-i fecioria şi întreaga ei fiinţă. A simţit că acesta este bărbatul vieţii ei şi merită să i se dăruiască cu trup şi suflet.

          Aceste iubiri uită de raţiune, uită de logică, uită de etică şi chiar de orice îndatorire faţă de societate, de religie sau obligaţii familiale. Aşa se face că după  luni de dăruire şi beatitudine între Mihai şi Micuţa, într-o zi a bătut în pieptul Micuţei un musafir la care trebuia să se aştepte; viaţa şi clipele pătimaşe şi-au spus cuvântul. După confirmarea tuturor probelor, Micuţa cu vocea ei plăpândă şi tremurândă l-a anunţat pe Mihai că va fi tată. Rece şi indiferent, puţin deranjat a răspuns aşa: Nu sunt sigur că este al meu… Un asemenea răspuns, echivalent cu un trăznet, a întărit-o pe Micuţa în faţa unei asemenea realităţi şi a judecat cu mult calm şi raţionament. În momente critice oamenii îşi pierd raţionamentul. Oare vâlvătaia vulcanică şi înflăcărarea care-i arunca pe unul în braţele celuilalt să-şi găsească un asemenea răspuns? Vise, speranţe, împletite din cele mai frumoase gânduri să se năruiască? Micuţa, cu fruntea sus şi ochii spre cer a înţeles deîndată că viaţa este o luptă şi deci te luptă.

          Un caracter ferm, voinţă, dragoste şi credinţă în Dumnezeu au aruncat-o pe Micuţa în focul luptei pentru a se ridica sus şi tot mai sus, în ciuda destinului care pare nemilos câteodată. Demnă şi motivată pentru sensul vieţii, a înţeles că nu trebuie să renunţăm în faţa greutăţilor. Sâmburele de viaţă ca un vestitor, a fost trimis de destin. Să înlocuiască o dezamăgire cu o viitoare bucurie şi mângâiere a sufletului sensibil de mamă. Derutat şi frământat puternic de vestea că va fi tată, Mihai nu şi-a mai găsit liniştea sufletească. Ros de remuşcări, depăna filmul zilelor şi a clipelor petrecute la umbra copacilor, feriţi de arşiţa soarelui.

Zămislirea unei fiinţe se făcea în declaraţii şi jurăminte îmbrăcate în petale de flori. Timpul rezolvă cele mai dificile situaţii şi ne oferă soluţiile salvatoare. Remuşcările şi insomniile nu-l lăsau pe Mihai să închidă ochii nopţi întregi. “Oare Mihai intuieşte şi simte prin telepatie că Micuţa consacră tot timpul îngenunchiată în faţa icoanei, în lacrimi, aşteptându-l?” Grijile, lăsate numai pe seama viitoarei mame, sunt păcate de neiertat.

Sentimentele şi iubirea oarbă au rupt-o pe Micuţa de realitatea vieţii. Această realitate, care este nemiloasă şi crudă uneori. Se vedea clar că Mihai îşi trăia viaţa şi activitatea între familie şi persoana gingaşă, sensibilă, cinstită, nevinovată şi sinceră a Micuţei. În câteva luni Micuţa, schimbată radical, a văzut în Mihai idolul şi Dumnezeul ei fără cusur şi fără prihană, iar Mihai ştia că Micuţa este în stare de orice sacrificiu. Iubirea nu cunoaşte limite, îţi fură logica, raţionamentul şi chiar sentimentele creştineşti.

          Din iubire poţi deveni bun, blând, generos, iertător şi tot din iubire poţi avea momente de furie şi gesturi necugetate. Micuţa blândă şi răbdătoare îl aşteaptă pe Mihai tot la aceleaşi ore la care obişnuiau să se întâlnească. Tresăriri la soneria uşii şi a telefonului. Inima îi spune că Mihai va veni; firea lui de om bun, responsabil de fapta sa, îl va aduce lângă Micuţa care poartă în trupul său pe micuţul Prişchindel, conceput numai din flori şi mireasma pădurii care îi primea cu drag la umbra ei.

Prilej de bucurie, de speranţe, de planuri, dragoste de viaţă şi de luptă poate aduce acest mic vestitor în existenţa lui Mihai şi a Micuţei. Micuţa a început să viseze la această fiinţă mică, plăpândă care va veni pe lume şi va contribui la sudura sfântă a celor doi părinţi. Zilele de toamnă şi cele de iarnă sunt mult mai apăsătoare atunci când aştepţi pe cineva drag care a sădit în tine sâmburele dătător de viaţă. Sosirea primăverii şi a începutului de vară va aduce reînvierea naturii şi a sosirii Prişchindelului în viaţa Micuţei şi a lui Mihai. Vor apare gânduri frumoase legate de această fiinţă ruptă din raze de soare cu ochi mari şi albaştri.

Gândurile, dorinţele şi visele pline de speranţă nu corespund totdeauna cu realitatea. Apar şi nori plini de ceaţă care te derutează uneori. Iubirea învinge, iubirea motivează, iubirea iartă, iubirea perseverează, iubirea te aruncă în focul luptei din care ieşi învingător! Micuţa nu renunţă la luptă pentru iubirea ei şi de aceea se prevesteşte un război câştigat. Confruntările şi etapele de luptă vor fi multe şi pline de surprize, dar sfârşitul războiului contează. Nimic nu este întâmplător; nimic nu stă pe loc. În viaţă totul se mişcă şi totul se schimbă.
Vizitele lui Mihai parcă s-au mai rărit în ultima vreme, motivând că este ocupat. Micuţa este gata să-l apere şi să-i scuze toate absenţele, având motive obiective. Dar afecţiunea, dar prezenţa sa, dar sprijinul moral şi material, de ce se lasă atât de greu? Să fie chiar mâna Domnului şi a rugăciunilor în care Micuţa crede şi să iasă ca izbândă din acest con de umbră? Poate Dumnezeu face minuni şi ne dă mai mult decât cerem. Micuţa crede că rugăciunile şi acatistele ei îi vor aduce un pansament plin de balsam pe sufletul şi inima ei care este puţin răvăşită. Numai venirea pe lume a fiinţei zămislite va face ordine în gândirea şi sufletul lui Mihai, hotărând cum să netezească drumul vieţii alături de cele două fiinţe nevinovate, Micuţa şi Prişchi.

Pentru a aduce o fiinţă pe lume este nevoie de mult curaj şi tărie de caracter. Aceste calităţi Micuţa le are şi merită toată consideraţia, mai ales că lipsesc toate facilităţile materiale. Micuţa crede cu toată convingerea că viaţa i se va împlini şi va urca tot mai sus alături de această fiinţă concepută numai din dăruire curată, fără condiţii şi prejudecăţi. Câtă voinţă şi câtă putere de stăpânire îi trebuie Micuţei, aşteptându-l pe Mihai să vină din trei în trei zile, aducând o fărâmitură din flacăra iubirii lor, care i-a marcat pentru toată viaţa. “Nu trebuie să regretăm ceea ce am făcut” spune un dicton englez. Nici acest episod scurt de viaţă nu trebuie regretat, doar să fie contabilizat şi folosit la nevoie.

Cu voinţă şi putere de muncă, Micuţa este hotărâtă să aştepte, să rabde şi să sufere pentru a merge alături de Mihai, învingând toate obstacolele alături care îi va motiva în toată activitatea şi existenţa. Micuţa nu ştie să iubească cu jumătate de măsură. Micuţa ştie să iubească sincer, dezinteresat, fără rezerve şi fără condiţii pe omul care este iubirea vieţii ei, pe Mihai. Drumul pe care-l cunoaşte Micuţa, este drumul spre inima lui Mihai. Ea nu poate împărţi zâmbete, căldură, amabilităţi şi altor persoane din preajma sa. Consideră o infidelitate faţă de Mihai dacă ar acorda o privire caldă altei persoane. Această dragoste, această fidelitate, această dăruire, Mihai a găsit-o din plin motiv pentru care este sigur de Micuţa că este să-l aştepte o veşnicie. Găsim în literatua universală multe romane de dragoste legate de marile iubiri. Dar nici povestea de iubire a lui Mihai cu Micuţa nu merită de neglijat; încâlcită cu un mariaj, se pare nereuşit şi sufletul unei fiinţe caste, pure şi nevinovate. Aceasta lasă urme puternice dacă nu le apreciem la momentul lor! În viaţă nu putem glumi cu sufletul sensibil al unei tinere. Ignoranţa, răceala, pot mutila cele mai curate şi nevinovate suflete care ţi s-au dăruit total fără prejudecată. Nimic şi nimeni nu rezolvă mai bine lucrurile pe lume decât Dumnezeu.

Vorbeam despre speranţa şi credinţa în viitor pe care o poţi avea de la fiinţa dragă pe care o aduci pe lume, dar acest drum este lung şi anevoios; până atunci, Mihai trebue să colaboreze, să demonstreze că nu va dezerta din faţa realităţii. Atitudinea şi comportamentul din ultima vreme din partea lui Mihai arată că a reuşit să distrugă fiinţa curată a Micuţei, cariera, viitorul şi copilul care nu are nici o vină. Asemenea întâmplări şi evenimente răscolesc şi frământă cele două tabere adverse a căror suflete au fost răvăşite timp de aproape un an de zile.

În această perioadă, Mihai s-a complăcut să călătorească paralel în cele două bărci, dăruind vorbe şi speranţe deşarte familiei şi Micuţei, căreia reuşise să-i sădească în trup sămânţa de viaţă a unui copil. Evenimentele se precipitau puternic iar Mihai stătea pasiv la lupta psihologică a celor două fiinţe, Micuţa şi copilul. Mihai, Mihai, întreabă-ţi conştiinţa, cine îi redă demnitatea, onoarea, liniştea, pacea, sănătatea şi prestigiul pe care tu i le-ai zdrobit Micuţei, una câte una, cu speranţe mincinoase şi deşarte. Mihai, vocea copilului care l-ai zămislit în momente euforice, întreabă de tine. Vocea sângelui te va răscoli, vocea sângelui nu te va lăsa să dormi liniştit! Laşitatea şi lipsa de răspundere să n-o transmiţi viitorului tău copil! O furtună neaşteptată s-a dezlănţuit într-o zi nefastă de 17. Cele două femei aruncate în luptă, puse faţă-n faţă, s-au acuzat şi s-au jignit reciproc, iar tu Mihai, de ce nu ai dat dovadă de curaj bărbătesc să tai răul de la rădăcină? Te-ai mulţumit să priveşti spectacolul verbal şi învinuirile reciproce ca un adevărat laş… De ce ai lăsat lucrurile în ceaţă? De ce ai lăsat copilul să se dezvolte fără afecţiune, dragoste şi fără sprijin? Roagă conştiinţa ta să te ajute să găsească resursele necesare pentru restabilirea onoarei, demnităţii şi echilibrului sufletesc al Micuţei. Vocea gingaşă a copilului să te trezească din somn în fiecare noapte să-ţi amintească de datoria supremă de tată. Tu ai insistat, în relaţia cu Micuţa, să fii tată.

În aceste condiţii de scandal, certuri, jigniri şi ameninţări se apropie sărbătorile Crăciunului. Să rugăm pe bunul Dumnezeu să trimită o minune binefăcătoare, dătătoare de pace, linişte şi împăcare sufletească. Conştiinţa să-l frământe pe Mihai în orice clipă, că fiinţa nevinovată îl aşteaptă pe moşu’. Mihai, de ce nu ai curaj, nu ai simţul răspunderii şi al asumării faptei tale de infidelitate? Trezeşte-te, Mihai, la realitate, că vocea copilului de strigă, te cheamă mereu, cu vocea lui gingaşă, să-i fi mereu alături… Umbra fiinţei, concepută în momente supreme de dăruire, te va urmări toată viaţa. Cum îşi va recăpăta cinstea şi onoarea ştirbită de tine, Mihai? Multe răni se pot vindeca, multe vorbe zboară-n vânt, numai sufletul zdrobit rămâne toată viaţa mutilat.

Micuţa în naivitatea ei, cu sufletul curat şi candid, s-a gândit că această relaţie este unică, fără consecinţe, fără complicaţii, gândind că s-a eliberat de trecut. Tocmai aceste complicaţii au izbucnit când adulterul a fost descoperit şi s-a spart ca un buboi copt. Durere, dezamăgire, invidie, gelozie şi ură s-au cuibărit în sufletele celor două femei care au devenit rivale în luptă. Mihai, pe parcursul acestei veri, s-a întâlnit cu inocenta Micuţa, trăind o poveste de dragoste ascunsă de ochii lumii. Această poveste de dragoste plină de dezmierdări, de declaraţii şi promisiuni a rupt inima Micuţei în mii de bucăţele, care nu a ţinut cont de nimeni şi de nimic. Aşa se face că acestă dragoste a reuşit să plămădească mugurele unei vieţi numai din dragoste şi iubire.  Să nu uiţi, Mihai, nici o clipă, că eşti factorul principal care a condus cu vorbe şoptite spre dezlănţuiri sufleteşti. Nu uita, Mihai, că laşitatea te va costa dacă nu-ţi asumi în mod bărbătesc greşelile făcute. Toate bolile şi suferinţele sunt dureroase, dar suferinţele sufleteşti din dragoste se vindecă greu, sau poate niciodată.

Te-am mai întrebat de atâtea ori: nu simţi în adâncul sufletului tău că vocea copilului te cheamă şi te strigă tată? În religia creştină, oamenii se pregătesc de sărbători. Tu ce oferi în acest ajun de sărbătoare copilului care aşteaptă să vadă lumina zilei? Dacă nu avem nimic pe masă de această sărbătoare, dă-ne conştiinţa ta curată şi vino spre copil. El te aşteaptă.

A sosit Crăciunul! Masa goală, Micuţa, a udat-o cu lacrimile ei. Aceasta este masa festivă de Crăciun. Mugurul vieţii din fiinţa ei a început să bată, parcă dorind să iasă mai repede la lumină. Micuţa, la aceste semnale, zâmbeşte şi rememorează toată perioada de poezie, de jurăminte şi speranţe. Aceste clipe memorabile au fost săpate adânc în sufletul şi inima Micuţei, numai pentru că l-a iubit cu patimă pe Mihai, din care şi-a făcut idolul şi zeul de neînlocuit.

Această poveste a fost dăruită şi cultivată cu magnetul telepatiei, care îi lega foarte aproape unul de altul. Speranţa şi credinţa vor reuşi să depăşească toate obstacolele şi vor deveni învingătoare. Soarta ne trimite încercări şi obstacole pentru a lupta în frontul acesta încâlcit al vieţii. Din aceste lupte se nasc marele caractere, care devin de multe ori repere demne de urmat în viaţă.
Mihai, ce ai oferit Micuţei din tot parfumul verii 2013? Ce va hotărî viitorul, câte vise se vor împlini, câte mângâieri le păstrezi şi câte jurăminte te mai răscolesc? Această poveste de dragoste nu trebuie îngropată într-un trecut negru. Această poveste de dragoste trebuie să se dezvolte şi să se desfăşoare în jurul fiinţei pe care aţi conceput-o. Rândurile mele urmăresc trezirea la conştiinţă, trezirea la asumarea vocei sângelui, care nu-ţi va lăsa conştiinţa liniştită, în cazul în care vei dezerta. În această zi sfântă de Crăciun se împart daruri, numai Micuţa, visătoare pe marginea patului, a rămas cu gândul departe, la Mihai, la omul drag, la omul iubit, la omul în care a crezut, la omul lângă care doreşte să fie alături toată viaţa, la omul pentru care nici un sacrificiu nu era prea mare, la acest om pentru care suferă cu durere şi deznădejde. Nimic nu e prea târziu, nimic nu e pierdut. În viaţă de multe ori cădem, de multe ori ne prăbuşim, apoi ne ridicăm şi mergem mai departe dacă avem voinţă de a învinge.

Micuţa va demonstra că, prin puterea de muncă şi tăria de caracter, se va ridica foarte sus, pentru că nu a făcut nimic rău nimănui. A iubi cu pasiune nu este un păcat care s-o marcheze pe Micuţa. Iubirea sinceră şi curată nu este cel mai mare păcat, mai ales dacă din această iubire dăruieşti vieţii şi o fiinţă. Mihai, de ce ai făcut atâta rău, atâta durere, atâta dezamăgire în preajma sărbătorilor de Crăciun? Ce fel de Crăciun a simţit Micuţa, rănită şi mutilată de tine pentru toată viaţa? De ce ai trăit în minciună lângă familia ta, de ce ai trăit în minciună lângă Micuţa căreia i-ai luat floarea vieţii pe care o purta cu atâta mândrie şi demnitate? Ce îi vei spune copilului, care peste puţină vreme va veni pe lume? De ce ai făcut atâta rău bunicii, care dorea din tot sufletul să facă o adevărată prinţesă din Micuţa? Tăcerea şi fuga de răspundere nu te vor ajuta prea mult. Sănătatea, pe care ne-ai zdruncinat-o, are urmări grave în sufletul şi trupul nostru. Nu te ascunde Mihai, vocea nevinovată de înger te va găsi oriunde vei fi.

Zilele şi ceasurile se scurg foarte greu aşteptând un semn din partea ta Mihai… În ce vizuină ai intrat, fugind de răspundere şi de păcat? Insistenţele, rugăminţile, convingerile şi jurămintele care le foloseai pentru a ajunge la fructul oprit, le-ai uitat Mihai? Spuneai să nu ai nici o teamă că totul va fi bine. Făceai şi pe supăratul când Micuţa schiţa neîncredere. Tu îi garantai sută la sută fericirea dorită. Ai uitat. Argumente, multe argumente convingătoare în care te supărai dacă onoarea ta nu prezintă pentru Micuţa încredere totală. Timpul trebuie folosit din plin ca să ne simţim bine, nicidecum să-l pierdem în platonie ca doi copii, aşa spuneai, Mihai. Astfel de argumente au convins-o pe Micuţa să creadă în prima ei mare dragoste.

Ai muşcat cu voluptate cuprins de o flacără, ce credea Micuţa că va arde toată viaţa. Această flacără s-a transformat într-un mugur, care a încolţit şi a prins rădăcină în trupul Micuţei, care-l poartă cu demnitate înfruntând oprobiul opiniei. Mihai, nu lăsa să se aştearnă uitarea. Această uitare nu va veni niciodată. În sufletul Micuţei nu-şi poate face loc niciodată o altă relaţie. Această copilă trăieşte sentimente şi stări unice de viaţă care nu se pot şterge.

Balsam peste sufletul şi inima Micuţei venit din partea ta Mihai, precum şi zâmbetul copilului care va veni curând. Vor face din viaţa voastră fericirea familiei pe care Micuţa o doreşte din toate fibrele sufletului său. Sentimentele puternice şi neclintite ale Micuţei cred şi speră în viitorul trainic al relaţiei voastre. Ne aflăm la sfârşitul sărbătorilor de Crăciun, de ce te-ai lăsat aşteptat Mihai? Conştiinţa, remuşcările ce-ţi spun în adâncul sufletului tău?

Cu străini am stat la masă
Şi cu ei m-am ospătat
Lacrimile mele, pâinea au udat.

Ce ai făcut din viaţa mea Mihai? Ce ai făcut din viaţa noastră, a mea şi a copilului nostru? Ce ai făcut din liniştea şi pacea familiilor noastre, tulburând atâtea persoane nevinovate, numai şi numai pentru a ajunge la scopul tău final de a-ţi potoli pofta şi setea de a savura trufandaua cu gust de mere şi petale de trandafir. Este în puterea ta Mihai să linişteşti toate sufletele pe care le-ai tulburat. Vino spre copilul tău, care te doreşte şi te cheamă că numai aşa conştiinţa ta se va curăţa de păcate şi de remuşcări. Nu lăsa sufletul tău să se împovăreze. Nu lăsa pe Micuţa aşteptându-te la geam plângând. Ce vrei să faci cu speranţa lăsată în sufletul Micuţei? De ce absentezi perioade aşa de lungi de la întâlnirile ce ne leagă?

Azi la cumpăna dintre ani, când toată suflarea omenească îşi doreşte un an mai bun; tu ce urare ai pregătit pentru Micuţa şi pentru copilul vostru? Roagă-te Mihai, ca venirea copilului pe lume, să-ţi aducă mai multă înţelepciune, mai multă dragoste, mai multă iubire şi dorinţa de a fi alături lângă cei care te aşteaptă şi te iubesc cu adevărat copilul şi Micuţa. Nu da uitării clipele care v-au unit şi v-au apropiat.

Cu ajutorul viitorului, se pot repara toate greşelile trecutului. Ascultă-ţi inima cum bate şi hotărăşte-te cu tot curajul să decizi cum sufletul te îndeamnă, adică de a veni alături de Micuţa să-i ştergi lacrimile care nu i se usucă nici zi nici noapte. Nu lăsa ca vocea sângelui să hotărască. Nu lăsa să fie prea târziu, iertarea faţă de copilul tău care te va judeca aspru. Anul care a venit de câteva zile a adus în prim-plan, grija şi pregătirea sosirii pe lume a copilului vostru.

          Să faceţi din aceste griji bucuria pregătirilor de a primi copilul în braţele voastre, pe care împreună l-aţi conceput şi zămislit fără păreri de rău. Să ne faceţi din copilul vostru o bucurie a vieţii, sensul frumos de a trăi un ţel şi sprijin la bătrâneţe.
         
***
    
De ce laşi lacrimile să curgă în continuare? Micuţa te aşteaptă şi te va aştepta mereu, până vocea copilului te va trezi la realitatea remuşcărilor care nu te vor lăsa liniştit, strigându-te cu vocea lui cristalină ca un clopoţel de argint.
Mihai, în momentele lungi de meditaţie, gândeşte-te numai la clipele frumoase care au ţesut frumoasa noastră poveste de dragoste, în care am sădit şi acea sămânţă a veşniciei.
Această sămânţă consfinţeşte legătura sfântă ce nu se poate şterge sau uita. Este atât de minunat să simţi cum viaţa zvâcneşte, cum se dezvoltă şi cum creşte. Şi, toate aceste fenomene minunate, tu nu vii să le mângâi şi să te bucuri de ele. Nu uita Mihai, că Micuţa nu şi-a pierdut încrederea şi speranţa în tine.
Micuţa este o luptătoare şi va face totul să ofere copilului tot ce este mai frumos şi dragostea ei nemărginită.

Micuţa este puternică şi nu se va lăsa răpusă de greutăţile pe care viaţa ni le scoate în cale de multe ori. Tu te-ai întrebat Mihai, că în timpul tăcerii tale, cum s-a descurcat Micuţa, ce a mâncat Micuţa, din ce bani a cumpărat medicamentele acestei sarcini dificile şi hrana necesară pentru copilul vostru care îl poartă cu demnitate în fiinţa ei Micuţa. Naşterea unui copil aduce un plus de bucurie şi raze luminoase pe acest pământ.

Fiecare copil aduce cu sine o zestre dăruită de Dumnezeu carisma, soarta şi destinul. Toate acestea au nevoie să fie cultivate şi ajutate să crească, să se dezvolte şi să rodească în societatea omenească. Mihai, te-ai gândit în nopţile de insomnii cum vei dirija, cum vei coordona şi cum îţi vei îndrepta paşii pe drumul drept al vieţii? Mihai, rămâi treaz şi verifică-ţi conştiinţa! Mihai, nu te ascunde de răspundere. Priveşte realitatea în faţă şi învinge cu pieptul tău de bărbat toate obstacolele şi piedicile care se interpun în frumoasa voastră relaţie de dragoste. Nu lăsa să crească un copil stresat şi timorat. Că, tăticul meu unde e? De ce nu vine pe la mine niciodată? Aceasta fiind numai în cazul în care tu nu vei dori să-ţi asumi răspunderea nobilă de a fi tată.

Micuţa nu cere milă nici îndurare. Ea ştie să-şi păstreze echilibru, să spere şi să creadă în Dumnezeu ca o bună şi curată la suflet creştină. Micuţa mai ştie că există şi o judecată emanentă, de aceasta să ai grijă tu, Mihai, în cazul unei evadări. Viaţa ne oferă multe surprize. De cel mai multe ori aceste surprize, bune sau rele, sunt strâns legate de faptele noastre pe acest pământ. Speranţa o conduce pe Micuţa spre o răsplată divină care va veni din ceruri, călăuzindu-l pe Mihai pentru îndreptarea relaţiei.

Mihai, te-ai gândit vreodată la următorul scenariu? Dacă acest copil, datorită muncii, perseverenţei şi capacităţii intelectuale deosebite, va obţine cel mai mare titlu şi va fi aşezat pe treapta cea mai înaltă a societăţii, să conducă destinele unor oameni? Ce vei simţi într-un asemenea caz? Inima şi sufletul tău vor vibra de bucurie şi de firească mândrie. Vei spune în sinea ta: “Doamne, cum am putut să am momente de ezitări? Să alerg cât mai repede la el, să-i spun că sunt tatăl său şi că este copilul meu”.
În sinea lui Mihai ar zice aşa: “Acum voi scăpa de toate greutăţile, de toate datoriile, că sigur mă va ajuta”. Dar viaţa îşi are legile ei care îţi oferă câte o lecţie şi chiar câte o palmă dacă sfidezi legile lui Dumnezeu. Unde ai fost tată, până acum? De ce mi-ai umbrit copilăria, învăţând fără lemne în sobă şi mâncare caldă pe masă? Nu te-am văzut, tată, niciodată aducând o pâine în casa noastră. Mama, Micuţa, a început să încărunţească, însoţind paşii mei până la această treaptă. Tu nu te-ai gândit că soarta mea putea să fie alta fără tată ca sprijin moral alături de mamă? Un paria, un copil marginalizat, aşa cum cresc majoritatea copiilor fără tată.

Ce final ne pregăteşti om bun, ce spui acum că-mi eşti tată? Să ştii că mama mea te-a iertat, pentru tinereţea ei în floare de care ţi-ai bătut joc. Mama mea te-a iubit şi ţi s-a dăruit ţie cu toată fiinţa ei curată, dorind să te aibă alături toată viaţa. Tu ce ai făcut din vieţile noastre, a mamei şi a mea, pe care m-ai plămădit şi apoi ai fugit. Justiţia emanentă te va urmări şi va trebui să răspunzi la toate întrebările noastre, a celor pe care ne-ai târât să-ţi cunoaştem murdăria ta morală. Fără scrupule ai implicat şi cele două familii cu părinţi, fraţi, surori. Tu treceai fudul, ca un păun, pe post de casanova, zâmbind celor două femei pe care le minţeai cu atâta sadism în vinele şi sufletul tău. Acest final pe care l-ai pregătit ca pe cel mai dramatic epilog, nu uita că mai este destul timp în viitorul nostru să poţi muşca cu nesaţ din toate fărâmiturile pe care le-ai folosit ca momeală.

Mihai, un ultim strigăt în care copilul tău te imploră să vii să-i dai numele tău. Nu-i târziu niciodată să corectăm şi să îndreptăm o greşeală, dacă mai ai ceva omenesc în tine. Un viitor distrus al Micuţei, părăsită şi abandonată, cu un copil în braţe pe care să-l crească şi să-l facă om pentru societate. Iar tu cum te simţi, Mihai, la serviciu, acasă, când manânci, când te culci, când dormi? Cum poţi fi atât de cinic, Mihai?

Au trecut mai bine de două săptămâni, aşteptând o reacţie din partea lui Mihai. Adevărurile arătate ca o spovedanie curată, am crezut că vor răscoli sufletul şi inima lui Mihai. Am întâlnit-o pe Micuţa cu chipul trist şi răvăşit de durere. Resemnată mi-a mărturisit câteva gânduri ale ei, care m-au cutremurat la gândul cât poate suferi această fiinţă.

Micuţa mi-a spus aşa: “De ce la vârsta mea tânără a trebuit să cunosc atâtea ticăloşii despre oameni, eu care credeam că toţi sunt buni precum e sufletul meu? De ce a trebuit să cunosc minciuna? De ce a trebuit să cunosc laşitatea, trădarea, decepţia, deziluzia, dezamăgirea? Toatea acestea numai pentru că am iubit sincer şi curat pe o singură persoană şi acesta a fost Mihai. Doamne, este un păcat atât de mare, când iubeşti sincer şi curat? Doamne, este o greşeală care nu poate fi iertată când iubeşti cu pasiune, cu dăruire şi fără rezerve? De ce trebuie să plătesc atât de scump această dezamăgire? De ce nu sunt înţeleasă şi mai cu seamă, de ce sunt judecată pentru un sentiment puternic dăruit fiinţei dragi? De ce mi se pun atâtea îngrădiri şi oprelişti numai şi numai că nu am cerut îngăduinţă inimii? Responsabil cu această stare de spirit este şi rămâne Mihai”.

De ce, Mihai, ai distrus viaţa şi viitorul Micuţei? De ce, Mihai, absenţa ta se prelungeşte, în preajma Micuţei unde eşti aşteptat de viitorul tău copil prin respiraţia mamei sale, Micuţa? De ce atâta laşitate şi spirit de răspundere, Mihai? Unde este curajul tău bărbătesc, să-l pui în aplicare, aşa cum l-ai avut atunci când ai corupt-o pe Micuţa? Zguduitoare sunt observaţiile Micuţei despre viaţă la o vârstă atât de tânără. Cu ce entuziasm şi optimism să păşească pe drumul vieţii, când sufletul său este împovărat cu atâtea dezamăgiri? Urmează anotimpul primăverii. Acest anotimp v-a întâlnit pe amândoi într-o zi caldă şi plină cu parfum de flori. Întreaga natură v-a ajutat să zburaţi şi-n plină vară pe sub copacii umbriţi cu raze de soare, printre crengi şi frunziş. Acest cadru natural în care aţi savurat peisajul, va avea o influenţă benefică asupra copilului: poet, pictor, doctor, scriitor, muzician.

În aceste pagini de reflecţii şi spovedanii nu am propus dojana nimănui. Rândurile aşternute pot fi de folos în unele cazuri de a privi mai atent în ce direcţii se îndreaptă Mihai cu intenţiile sale şi ce final pot avea vorbele sale iscusite.

Sfaturile şi judecăţile nu sunt în puterea noastră să le facem căci:

„Omul e o taină
Viaţa e un vis
Numai sufletelor calde
Cerul e deschis.”

          Toată perioada anului 2013 a fost plină de speranţe, de vise, de întâlniri şi planuri pe care Micuţa le construia în imaginaţia ei de a fi alături de Mihai pentru totdeauna. În aceste întâlniri a fost zămislit şi cel care urmează să bată la poarta vieţii, copilul. Mihai, aceste rânduri nu se pot desprinde de marea ta responsabilitate care trebuie să-ţi dea fiorii de a fi tată.

          Cât de vinovată şi de responsabilă este Micuţa să-l aştepte singură pe copilul vostru? A cărei rădăcină se află în voi sădită numai din dragoste. De prea multe ori am aşternut pe aceste pagini apelul la conştiinţa ta Mihai şi la potopul de remuşcări care te vor cuprinde, dacă nu-ţi recunoşti urgenta chemare. De cine îţi este frică, Mihai? De ce nu priveşti cu mai mult curaj viitorul şi drumul vieţii? De ce absentezi atâta vreme, de ce nu comunici cu firul plantat în legătura voastră, a ta Mihai şi a Micuţei. Ce trebuie să înţelegem prin această absenţă? O eventuală evadare de la locul faptei, o trădare a faptelor tale? În felul acesta nu vei avea linişte, Mihai. Liniştea ta nu va fi restabilită fără pocăinţa şi regretele tale precum şi de iertarea Micuţei. Nu lăsa ca soarta să-ţi dea câte o palmă să nu-ţi găseşti liniştea niciodată. Am spus că niciodată nu e prea târziu. Cu ce bucurie ne pregătim să aşteptăm venirea pe lume a micuţului vostru, Mihai?

          Ca o binecuvântare dată de Dumnezeu, să ştii că va veni într-o lună a începutului de vară, să ne amintească de perioada în care noi ne legam sufleteşte unul de altul. Aceste lucruri nu sunt întâmplătoare Mihai.

          Micuţa cu gândirea ei nobilă şi plină de iubire nu doreşte valori materiale Mihai. Micuţa aşteaptă valoarea morală, aceea de a fi alături de ea, când se va săvârşi momentul sacru al venirii pe lume a micuţului vostru. Dacă aceste gânduri de înaltă valoare morală, nu vor pătrunde în adâncul sufletului tău, vor zdrobi puternic fiinţa blândă a Micuţei. Te-ai întrebat, Mihai, vreodată ce s-ar putea întâmpla cu Micuţa, dacă tu ai părăsi-o, dezertând din viaţa ei? Lăsând-o singură să crească, să îngrijească şi să urmărească evoluţia în viaţă a copilului vostru? Cu inima şi sufletul ciuruit de durere, va purta povara pe umerii săi a păcatului de a fi iubit cu adevărat…

          Pentru dăruirea faţă de tine, Mihai, pentru hotărârea de a-şi creşte copilul cu dragoste şi sfinţenie, Micuţa va fi răsplătită cu multe bucurii, satisfacţii şi numai împliniri în viaţă. Toate dorinţele ei vor fi împlinite de către acest judecător care ne cântăreşte bine faptele. Mihai, ce fel de deviză ai adoptat tu? “Ca să-ţi fie ţie bine, nu contează cât suferă alţii?” Fereşte-te să calci peste cadavre, Mihai. Micuţa nu ştie să judece. Micuţa se va ruga mereu de sănătatea ta, dorind ca într-o bună zi să nu mai absentezi şi să baţi la geamul şi la uşa ei. Unică în gândire şi-n iubire, Micuţa rămâne sinceră, curată, loială şi fidelă faţă de tine, Mihai. Micuţa nu poate înţelege că în viaţă poţi iubi de două sau de mai multe ori. Micuţa ştie să ierte, să uite, să înţeleagă, în numele iubirii. Nu lăsa aşteptarea să se adâncească. Nu lăsa ca tăcerea ta să producă rană în inima şi sufletul ei. Ce sentimente şi trăiri simţi tu, Mihai, la gândul că în curând vei fi tată? Nu lăsa ca aceste stări să apară prea devreme. Nu lăsa să vină târziu momentul iertării. Nu îngropa şi nu da uitării evenimentul de înălţare pe care îl aşteptăm cu emoţie şi nemărginită bucurie: copilul.

          Regretele şi remuşcările să nu vină prea târziu. Relaţia voastră trebuie să dăinuie în pofida tuturor greutăţilor şi obstacolelor. În relaţia voastră trebuie să luptaţi pentru creşterea copilului şi a da societăţii un om sănătos şi de valoare. Din relaţia voastră să se desprindă cinstea, omenia şi cultul pentru familie.

          Într-o poveste de dragoste minunată, în care au avut loc îmbrăţişări, alintări şi desmierdări, să fie un final trist? Cu absenţe, cu tăcere, cu dezertare, fugind de lume, de colegi, fără curaj şi fără răspundere privind adevărul în faţă. Micuţa va munci, va lupta până va ajunge la scopurile propuse despre viaţă, ea nu va nu se va lăsa răpusă niciodată. De Mihai va gândi numai de bine, înţelegând că destinul nu poate fi schimbat. Acest destin pregătind zile mult mai senine şi pline de linişte sufletească de la Dumnezeu.

      În această perioadă au apărut semnale de la Mihai foarte spăşit, umilit, timorat, cu regrete şi mustrări de conştiinţă; o caută pe Micuţa în toate visele sale, în toţi paşii şi cărările pe care le străbate. Această fiinţă blândă şi diafană, care l-a iubit şi l-a adorat, a început să fie căutată şi regretată după ce o perioadă fusese abandonată. Remuşcările nu-i dau pace. Vocea copilului şi vocea sângelui îl strigă, îl răscoleşte şi-i tulbură fiinţa. Doreşte iertare şi izbăvire faţă de momentele sale lipsite de curaj şi de simţul răspunderii. Mihai, Micuţa iartă şi toate neîmplinirile le tratează cu înţelepciune şi gând curat creştinesc. Nu poposi mult în faţa uşii, bate şi-ţi va deschide Micuţa cu zâmbetul iertării pe buze. Copilul te aşteaptă cu aceleaşi sentimente. Sigur că va veni şi această zi de clarificare, de lumină şi de bucurie, pentru toată viaţa alături şi numai împreună.

No comments:

Post a Comment